„Portretul lui Dorian Gray”, publicat inițial în 1890 și extins în 1891, este singurul roman al lui Oscar Wilde și o lucrare emblematică a literaturii victoriene. Romanul abordează teme precum frumusețea efemeră, corupția morală și hedonismul, combinând elemente gotice cu o satiră socială profundă.
În centrul poveștii se află Dorian Gray, un tânăr deosebit de atrăgător, care devine subiectul unei opere de artă realizate de artistul Basil Hallward. Influiențat de lordul Henry Wotton, un personaj cinic care promovează plăcerea ca scop al existenței, Dorian își exprimă dorința ca portretul să îmbătrânească în locul său. Această alegere declanșează o serie de evenimente tragice, dezvăluind abisurile sufletului său.
Wilde utilizează portretul ca simbol al conștiinței și al decadenței interioare, criticând astfel ipocrizia societății victoriene care se concentrează pe aparențe. Personajele sunt memorabile și complexe: Dorian reprezintă inocența coruptă, Basil întruchipează idealismul artistic, iar lordul Henry este un purtător de cuvânt al inteligenței diabolice, cu aforisme celebre (exemplu: „Singurul mod de a scăpa de o ispită este să-i cedezi”).
Stilul narativ este elegant, cu dialoguri pline de spirit și descrieri senzuale, dar romanul a generat controverse la momentul publicării, fiind acuzat de imoralitate. Ca reacție, Wilde a inclus o prefață în ediția din 1891 pentru a apăra arta de cenzură.
Profunzimea psihologică, umorul ironic și teme precum vanitatea și influențele toxice fac din această lucrare o lectură captivantă, cu un ritm crescând de intensitate. Deși unele descrieri ar putea părea excesive pentru cititorii contemporani, impactul final al poveștii rămâne deschis interpretărilor.
