Scufundarea RMS Lusitania pe 7 mai 1915, cauzată de submarinul german U-20, a reprezentat un moment crucial în timpul Primului Război Mondial, având un rol semnificativ în implicarea Statelor Unite în conflict. Explozia inițială, provocată de torpilă, a fost urmată de o a doua explozie, rezultând în scufundarea navei în doar 18 minute. Din totalul de 1.959 de pasageri și membri ai echipajului, 1.198 au pierit, inclusiv 128 de cetățeni americani. Deși incidentul a fost oficial considerat un atac german, au apărut diverse teorii ale conspirației care sugerează motive alternative.
Teorii principale
1. Orchestrare britanică
Unii susțin că Amiralitatea Britanică, sub conducerea lui Winston Churchill, ar fi permis scufundarea navei pentru a determina implicarea SUA în război. Deși Lusitania nu a beneficiat de escortă, britanicii erau conștienți de prezența submarinului U-20.
Argumente pro: Avertismentele generale și retragerea crucișătorului „Juno” au stârnit suspiciuni. În plus, cargo-ul de muniții de la bord, inițial negat, ar fi putut transforma nava într-o țintă legitimă.
Argumente contra: Nu există dovezi directe care să susțină teoria conspirației, iar căpitanul a ignorat recomandările de navigație.
2. Operațiune sub steag fals
Există speculații că scufundarea a fost o manevră destinată să influențeze opinia publică din SUA.
Argumente pro: Avertismentele din partea germană au fost tăcute de către autoritățile americane, iar propaganda britanică a profitat de o medalie germană cu o dată greșită.
Argumente contra: A doua explozie, considerată rezultatul munițiilor sau aburului, nu indică sabotaj. SUA a intrat în război abia în 1917.
3. Explozie internă deliberată
Unii teoreticieni susțin că a doua explozie a fost cauzată intenționat, posibil prin sabotaj al munițiilor transportate.
Argumente pro: Lusitania transporta o cantitate semnificativă de muniții, iar depozitarea lor ar fi putut fi vulnerabilă.
Argumente contra: Explozia este explicată prin cauze tehnice, nefiind dovezi de sabotaj intenționat.
Aceste teorii, deși fascinante, nu beneficiază de dovezi concludente, iar scufundarea rămâne oficial atribuită strategiei germane de război submarin.
