Bolt își extinde serviciile în Călărași: oportunități pentru șoferii locali

Bolt își extinde serviciile în Călărași: oportunități pentru șoferii locali

Începând cu luna august 2025, orașul Călărași va beneficia de serviciile de transport alternativ ale platformei internationale Bolt, care a finalizat toate formalitățile legale necesare pentru a opera în această zonă.

Flota Bolt din Călărași va fi formată din autoturismele personale ale șoferilor care doresc să devină parteneri ai companiei, aceștia acționând ca parteneri independenți în regimul de transport alternativ.

Pentru a se alătura echipei Bolt, șoferii trebuie să îndeplinească două cerințe importante: să dețină un atestat profesional pentru transport alternativ emis de Autoritatea Rutieră Română și să folosească un autoturism cu o vechime de maximum 10 ani, asigurând astfel confortul și siguranța pasagerilor.

Serviciul se va desfășura în principal în Călărași, dar există planuri de extindere în localitățile din apropiere, în funcție de cererea și disponibilitatea șoferilor parteneri.

Persoanele interesate să devină șoferi parteneri pot aplica online pe site-ul oficial Bolt sau pot colabora cu firme specializate active în alte orașe. Detalii suplimentare despre procesul de înregistrare vor fi comunicate în curând.

Etichete: atestat profesional Bolt Călărași șoferi parteneri transport alternativ
Autor: Radulescu Mihai