În cultura populară, cowboy-ul este văzut ca un erou solitar, călare pe un cal și luptând pentru justiție în Vestul Sălbatic. Totuși, imaginea istorică a acestora este mult mai complexă și sumbră. Mulți dintre ei erau indivizi marginalizați, foști soldați care s-au întors acasă după Războiul Civil American sau aventurieri atrași de ideea unei vieți libere, dar riscante.
Activitatea lor zilnică nu era plină de glorie. Cowboy-ii erau implicați în conducerea turmelor de vite pe distanțe lungi, de la ferme izolate până la piețele din nord. Pe parcurs, se confruntau cu numeroase pericole, cum ar fi furtunile, râurile umflate sau atacurile animalelor sălbatice. Mulți dintre acești păstori nu erau lucrători cinstiți, ci proveneau din rândurile proscrișilor, inclusiv dezertori și fugari de datorii. Aceștia nu ezitau să fure vite de la alți crescători pentru a le vinde ulterior.
După 1865, în perioada în care numeroase vite rătăceau libere, cowboy-ii profitau de confuzia creată. Furtul de animale era o practică frecventă, iar bandele organizate, cum ar fi cele conduse de Billy the Kid sau Jesse James, își desfășurau activitatea în mod profitabil sub masca cowboy-ilor. De fapt, acești indivizi erau adesea mai aproape de bandiți decât de eroi, având ca ocupație hoția și violența.
Viața cowboy-ilor era marcată de nomadism extrem, cu nopți petrecute sub cerul liber și cu hrană modestă. Deși aduceau carne pe mesele americanilor, societatea îi percepea ca pe niște sălbatici needucați. Mitul cowboy-ului ca salvator al frontierelor a fost creat ulterior, prin romane și spectacole, pentru a vinde o viziune romantică a Americii.
Așadar, cowboy-ii adevărați nu erau eroi legendari, ci supraviețuitori într-o epocă tumultoasă, unde legea era slabă, iar regulile erau dictate de nevoia de supraviețuire. Istoria ne arată că adesea legendele ascund cele mai întunecate colțuri ale umanității.
