Prefectul județului Buzău, Leonard Dimian, a declarat că incidentul în care o dronă a fost doborâtă deasupra localității Padina nu a pus în pericol populația. Conform acestuia, drona a căzut într-o zonă agricolă nelocuită, ceea ce a făcut ca activarea unor măsuri suplimentare să nu fie necesară.
„A picat într-o zonă agricolă, pe câmp undeva, între Padina și Pogoanele. A fost doborâtă de un avion F-16 de vânătoare NATO, care a reușit să o doboare de la o altitudine mai mare, având în vedere că drona nu zbura foarte sus”, a explicat Dimian.
El a adăugat că echipele ISU și alte structuri competente au fost desfășurate pentru a identifica resturile dronei. „Sunt măsuri de ordin militar. Prefectura ia măsuri doar pe linie ISU. În acest caz, avem noroc că nu trebuie să luăm alte măsuri”, a mai spus acesta.
Incidentul a avut loc vineri, iar prefectul a menționat că nu s-au impus măsuri suplimentare pentru protejarea populației, deși șase județe din sud-estul României au fost vizate de avertizarea RO-Alert.









