Alexandru Stoica, originar din Buzău, a fost desemnat de PSD pentru a ocupa funcția de ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației în noul Guvern condus de Luca Niculescu. Stoica își desfășoară activitatea în prezent ca administrator public al Consiliului Județean Buzău, având în spate o experiență solidă în domeniul administrației publice, în special în cadrul Ministerului Dezvoltării.
În cadrul ședinței Comitetului Politic Național, liderii PSD au votat pentru a face parte din noul Guvern, iar lista miniștrilor a fost aprobată. PSD va avea un vicepremier și un total de 11 miniștri în această echipă guvernamentală.
Alexandru Stoica este un profesionist cu experiență vastă în administrația centrală, având o carieră dedicată acestui domeniu. De profesie inginer, Stoica a activat în Ministerul Dezvoltării între 2017 și 2019, iar din septembrie 2020 a fost numit administrator public al județului Buzău.
În decembrie 2021, a fost numit secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, unde a gestionat și evaluat sute de proiecte finanțate prin programele naționale de investiții pentru autoritățile locale din întreaga țară. În calitate de secretar de stat, a semnat numeroase contracte care au contribuit la dezvoltarea infrastructurii, apei, canalizării și modernizării drumurilor în județul Buzău și nu numai.
Lista miniștrilor propuși de PSD pentru Guvernul Luca Niculescu include:
- Ministru al Afacerilor Interne și vicepremier: Marian Neacșu
- Ministrul Apărării Naționale: Ștefan Radu Oprea
- Ministrul Justiției: Radu Marinescu
- Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației: Alexandru Stoica
- Ministrul Transporturilor și Infrastructurii: Ștefan Ovidiu Popa
- Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene: Mihai Ghigiu
- Ministrul Economiei: Daniel Zamfir
- Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale: Florin Barbu
- Ministrul Sănătății: Alexandru Rogobete
- Ministrul Muncii: Florin Manole
- Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor: Natalia Intotero








