În trecut, în Broșteni, locul unde astăzi se află un său local de păcănele, oamenii erau nevoiți să se descurce în condiții dificile pentru a obține alimente esențiale. În anii '80, în timpul regimului comunist, pâinea era distribuită pe cartelă, fiecare persoană având dreptul la o jumătate de pâine, iar vânzătoarele tăiau pâinea în funcție de numărul de persoane.
Mulți copii, inclusiv eu, eram trimiși cu plase și cartele pentru a aduce pâine de la complex. Cartela era un mic document de carton, pe care vânzătoarea îl marca pentru a preveni abuzurile. Deși stăteai la coadă, sistemul oferea o oarecare siguranță că vei obține produsul dorit.
Pe lângă pâine, la complex se aducea și carne, dar aceasta era o raritate, mai ales în preajma sărbătorilor, când portocalele erau la mare căutare. Cei mai vânjoși și curajoși reușeau să obțină aceste bunuri, iar eu, copil fiind, asistam cu frustrare la umilința cu care se confruntau alți oameni.
Regimul comunist încerca să ascundă problemele, iar oamenii erau nevoiți să se înghesuie în spatele blocurilor pentru a obține alimente, în timp ce oficial totul părea a fi în regulă. Ca o ironie a sorții, pe 22 decembrie 1989, în drumul meu spre casă, am simțit o atmosferă ciudată. Televizorul era deschis, iar oamenii vorbeau despre evenimentele din Timișoara, despre oameni care fuseseră împușcați.
Ajuns acasă, am aflat despre fuga lui Ceaușescu și despre eliberarea de sub dictatură. Am simțit o bucurie imensă alături de familia mea, știind că, în sfârșit, putem trăi fără teama de represiune și că vom putea cumpăra liber de la magazin, fără a fi nevoiți să ne luptăm pentru hrană.
Experiențele trăite în acele vremuri au lăsat o amprentă profundă asupra percepției mele despre comunism și despre dictatură. Sper ca astfel de vremuri să nu se mai repete niciodată.
