Amigdalita streptococică este o infecție comună în rândul copiilor, dar pentru unii dintre aceștia, poate genera efecte comportamentale severe și de lungă durată. Studiile recente încep să dezvăluie modul în care această infecție bacteriană afectează funcțiile cerebrale.
Povestea lui Charlie Drury, un băiat din Illinois, ilustrează impactul devastator pe care îl poate avea amigdalita streptococică. În ziua în care a împlinit opt ani, Charlie a început să manifeste comportamente neobișnuite. După o zi de sărbătoare, mama lui a început să observe ticuri și o sensibilitate extremă la mirosuri. De asemenea, a dezvoltat anxietate severă și o aversiune față de atingere, iar progresul său școlar s-a deteriorat rapid. Medicii l-au diagnosticat în cele din urmă cu „tulburări neuropsihiatrice autoimune pediatrice asociate cu infecțiile streptococice”, cunoscută ca Pandas.
Pandas se caracterizează printr-o apariție bruscă a simptomelor neuropsihiatrice, inclusiv ticuri și tulburări obsesiv-compulsive. Deși prevalența exactă a acestei afecțiuni este dificil de determinat, estimările sugerează că un copil din 11.800 ar putea fi afectat anual. Această tulburare apare mai frecvent la băieți și afectează copiii înainte de pubertate.
Dr. Shannon Delaney, specialist în neuropsihiatrie pediatrică, subliniază îngrijorările părinților care observă schimbări dramatice în comportamentul copiilor lor, adesea descriind situația ca pe o „posibilă posedare” a copilului. Această afecțiune a fost documentată pentru prima dată în anii 1990, iar cercetările au arătat o legătură între infecțiile streptococice și simptomele neuropsihiatrice.
Specialiștii sugerează că un răspuns imunitar eronat, cauzat de predispoziția genetică a unor copii, poate duce la apariția acestor simptome. Anticorpii produși în urma infecției par să afecteze țesuturile sănătoase, inclusiv creierul, provocând tulburări comportamentale severe.
Din păcate, simptomele Pandas pot fluctua, având perioade de remisiune urmate de recidive, în special după infecții ulterioare. Găsirea tratamentului adecvat pentru această afecțiune rămâne o provocare majoră, în condițiile în care nu toți medicii recunosc sau tratează această problemă.
