Între 15 și 17 august 2025, Râșnovul va găzdui unii dintre cei mai renumiți artiști și intelectuali la Festivalul de Film și Istorii Râșnov (FFIR) 2025.
Festivalul, care se desfășoară între 8 și 24 august, include peste 50 de proiecții de film, 19 dezbateri și prelegeri susținute de peste 60 de invitați, alături de 20 de concerte și 3 reprezentații de teatru. De asemenea, sunt programate 11 evenimente speciale și o Școală de Vară Astra.
Locațiile FFIR 2025 includ Grădina Cetății, Cinema Amza Pellea, Biserica Evanghelică, Centrul Schubz și Piața Unirii din Râșnov, dar și spații din Brașov, Feldioara și Codlea.
Festivalul a început pe 8 august 2025, cu evenimente în Cetatea Feldioarei și la Biserica Fortificată din Codlea. Pe parcursul acestor zile, publicul a avut ocazia să asiste la concerte susținute de artiști cunoscuți, precum Ada Milea și byron.
Pe 15 august, discuțiile vor fi deschise cu o dezbatere pe tema Regina Maria, în onoarea împlinirii a 150 de ani de la nașterea acesteia, avându-i ca invitați pe istoricul Adrian Cioroianu și producătorul John Florescu.
Seria de concerte va continua în aceeași seară, cu un concert al formației Interbelic, mon amour. Sâmbătă, 16 august, diplomat Toader Paleologu va discuta despre sistemele politice de-a lungul istoriei, subiect ce face parte din tema festivalului, (Anti)sistem.
De asemenea, Luna Amară va susține un concert acustic în aer liber pe 16 august, aducând un mesaj puternic prin muzica lor rock.