Consulul Germaniei la Sibiu, Wiebke Oeser, a realizat astăzi prima sa vizită oficială la Brașov, fiind primit de viceprimarul Dan Ghiță.
Întâlnirea a fost de curtoazie și a avut un ton relaxat, acoperind subiecte variate, inclusiv deschiderea Târgului de Crăciun și aprinderea luminițelor de sărbătoare în Piața Sfatului. Un alt punct important al discuției a fost consolidarea relațiilor dintre Brașov și Nürnberg, precum și activitatea mediului de afaceri german, în special colaborarea cu Primăria Brașov prin Clubul Economic German (DWK) și Școala Profesională Germană Kronstadt.
Printre subiectele discutate s-au numărat și problemele de trafic din Brașov, dezvoltarea domeniului schiabil din Poiana Brașov, organizarea Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) 2027 la Brașov, precum și frumusețile orașului și județului, pe care doamna consul a promis că le va explora în viitor.
Wiebke Oeser a preluat funcția de consul în august și este recunoscută în domeniul literaturii, având premii pentru ilustrarea cărților, în special pentru cele destinate copiilor, și promovând educația culturală în mediul german internațional.