Ursul din Râșnov a fost capturat și mutat în sălbăticie

Ursul din Râșnov a fost capturat și relocat în pădurile din Provița, departe de zonele locuite.

Ursul din Râșnov a fost capturat și mutat în sălbăticie
Foto: Jim (Jimothy) Natanauan

Duminică seara, un urs care a fost observat în mod repetat în zona Nicolae Bălcescu din Râșnov a fost capturat cu succes de către echipa de intervenție. Animalul a fost tranchilizat în condiții de siguranță, echipat cu un crotal de identificare și relocat în pădurile din zona Glăjerie, unde va avea un habitat mai potrivit, departe de zonele locuite.

Primarul Horia Motrescu a declarat că zona orașului va rămâne sub monitorizare atentă. În cazul în care cetățenii observă un urs în intravilan sau în apropierea locuințelor, este important să sune la 112 pentru a activa rapid mecanismul legal de intervenție. Primarul a mulțumit tuturor celor implicați pentru reacția promptă și coordonarea eficientă.

Echipa de intervenție este compusă din primar sau viceprimar, un reprezentant al gestionarului fondului de vânătoare, reprezentanți ai Jandarmeriei Române și un medic veterinar autorizat.

Distribuie: Facebook WhatsApp X

Curs valutar

1 CHF5.7280 lei

1 EUR5.3414 lei

1 GBP6.3029 lei

1 USD4.7612 lei

Curs BNR valabil 9 octombrie 2026