Un polițist din Brașov se dedică de peste 5 ani salvării copiilor grav bolnavi din întreaga țară, în timp ce Ministerul Sănătății îi ignoră, condamnându-i astfel la moarte.
Obosit, dar profund conștient de numărul alarmant de cazuri de copii grav bolnavi care nu pot fi soluționate prin donații individuale, Dani Cek face un apel public către ministrul Alexandru Rafila, cerându-i să le ofere acestor micuți șanse reale la tratament. Redăm mai jos mesajul său, sperând că va avea un ecou semnificativ:
Domnule ministru Alexandru Rafila,
Vă scrie un om care, de mai bine de 5 ani și jumătate, trăiește fiecare zi alături de copii care își petrec copilăria între spitale, perfuzii și sentințe medicale. Acești copii, abandonați de sistem, nu mai primesc nicio șansă în România. Speranța lor vine doar din străinătate, acolo unde medicina este mai mult decât o promisiune pe hârtie.
În acești ani, am realizat un adevăr dureros: în România, nu toți copiii au dreptul să lupte. Dacă nu se strigă pentru ei, dacă nu există cineva care să cerșească în numele lor și să facă presiune publică, acești copii… pur și simplu dispar. Așa cum era să dispară și Maria, un copil de doar un an și 4 luni, care a avut o listă medicală înfiorătoare.
Maria a supraviețuit nu datorită sistemului medical românesc, ci în ciuda lui. A primit o șansă în Statele Unite, la Boston Children’s Hospital, un centru recunoscut mondial, unde cazurile ca al ei sunt tratate cu profesionalism și demnitate. Totuși, a avut nevoie de cineva care să strângă 360.000 de euro pentru a obține acea șansă.
Ce se întâmplă însă cu ceilalți copii? Cu cei pentru care nu strigă nimeni? Cu părinții care nu mai au ce să vândă și pe cine să implore?
Domnule ministru, știți bine ce reprezintă Ordinul 50. Pentru noi, cei din linia de front, acesta este cunoscut de mult timp drept „Ordinul morții”, deoarece atât de mulți copii nu au rezistat până când comisiile voastre și-au finalizat „analiza dosarului”. Este un ordin care nu încurajează tratamentul, ci amânarea, respingerea și interpretarea subiectivă.
Mai mult, nu există NICIO unitate sanitară în România care să-i poată oferi Mariei măcar o evaluare completă, darămite un tratament adecvat. Nici măcar un RMN cu sedare nu a fost posibil aici. Totuși, voi o trimiteți acasă, închizând-o într-un cerc al absurdului birocratic.
Conform Legii 119/2003, dacă pacientul nu poate fi tratat în țară, el poate fi trimis în străinătate. Legea stipulează, de asemenea, că pacientul are dreptul la cea mai adecvată formă de tratament disponibilă.
Cum puteți respinge opinia unei echipe medicale internaționale de elită? Cine suntem noi să le spunem că nu știu ce fac?
Ce-i datorează statul Mariei?
- Un diagnostic corect.
- Acces real la tratament.
- Respectarea legii.
- Și, mai ales, o șansă la viață.
Maria nu are nevoie de milă. Are nevoie de o țară care să nu-i fie dușman. Are nevoie de un minister care caută soluții, nu scuze.
Domnule ministru, Maria nu este singura. În fiecare zi apare un alt nume, un alt copil, un alt dosar, un alt refuz, un alt deces. Dar noi nu vom tăcea. Și nu vom pleca capul. Pentru Maria. Pentru toți ceilalți copii care nu mai au timp să aștepte.
Respectați legea. Respectați viața. Și oferiți-i Mariei ceea ce merită: o șansă!
