Trapperul Raul WS, pe numele său real Vlad Alexandru Raul, a decedat la vârsta de doar 23 de ani. Artistul se afla în proces de recuperare medicală după o agresiune suferită anul trecut, în timpul unui eveniment pe litoral. Informația despre decesul său a fost confirmată de familie printr-un mesaj publicat pe contul său de Instagram.
„Nu știm cum să scriem despre tine la trecut. O parte din tine rămâne cu noi, mereu. Odihnește-te în pace. Vlad Alexandru Raul,” a transmis familia îndurerată.
În urmă cu mai bine de un an, artistul a fost victima unui atac brutal, fiind lovit de mai mulți indivizi după un moment artistic susținut pe scenă. El a fost transportat la spital în stare gravă, conform informațiilor publicate de Spynews.
Se pare că Raul a fost atacat din spate, fiind pus la pământ și lovit de un grup de 4-5 persoane. Din cauza leziunilor suferite, a fost internat în stare critică și a urmat un tratament medical complex.
„Am avut ocazia în ultimii doi ani să îi cunosc pe puștii ăștia care reprezintă sectorul 5, WS gang, Deniz, Raul, pe Vali Miron, pe prietenii lor. Toți erau plini de energie, cu o dorință imensă de a-și depăși condiția, de a urca mai sus pentru a putea vedea mai bine și departe.”
Unii dintre ei doresc să scrie, alții să facă bani, poate să-și facă un nume sau doar să se exprime, la fel cum facem noi toți. Însă, pentru Raulică, acest lucru nu mai este posibil acum. Drumul lui s-a terminat aici, din păcate, iar această pierdere este dureroasă pentru mama lui, pentru prietenii și apropiații săi, precum și pentru tinerii care îl ascultau și îl susțineau, bucurându-se de fiecare piesă sau filmuleț postat. Multe dintre ele mi-au adus zâmbetul pe buze,” a scris Tudor Sişu pe Facebook.