Lucrările de reabilitare a fostului complex Agrement Tâmpa au demarat oficial, după predarea amplasamentului către asocierea de firme care va realiza proiectul. Acesta a avut loc luni dimineață, în prezența vicepreședintelui Consiliului Județean Brașov, Adrian Iatan, și a directorului Bibliotecii Județene „George Barițiu”, dr. Daniel Nazare.
Contractul pentru reabilitarea clădirii și terenului de sport a fost semnat pe 31 iulie, cu o valoare de 8.781.040 lei, la care se va adăuga TVA-ul în vigoare, rezultând o sumă totală estimată de peste 10,6 milioane de lei. Fondurile provin din Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), iar proiectul face parte din inițiativa „Crearea unei rețele de hub-uri de dezvoltare a competențelor digitale în bibliotecile din Județul Brașov”, cu o valoare totală actualizată de 25.212.215,88 lei.
Durata contractului este de 12 luni, începând de la ordinul de începere a lucrărilor. În această perioadă, se vor realiza lucrări de organizare a șantierului, construcții, instalații și montaj de echipamente tehnologice. Scopul acestor lucrări este transformarea clădirii într-un spațiu modern dedicat dezvoltării competențelor digitale pentru utilizatorii Bibliotecii Județene.
Printre lucrările planificate se numără reabilitarea interioarelor, recompartimentarea acestora, izolarea teraselor, refacerea sistemului de drenaj și hidroizolarea pereților exteriori. Proiectul tehnic este elaborat de SC Stigma Building Management S.B.M. SRL Brașov.
Finalizarea lucrărilor va duce la crearea unui centru de agrement modern, care va include săli de lectură, cafenea, spații pentru conferințe și workshop-uri, precum și zone dedicate sportului și activităților recreative pentru tineri.