O tragedie s-a petrecut pe Valea Sâmbetei, unde un bărbat a fost găsit decedat la marginea unei poteci turistice. Eforturile echipelor de salvare nu au reușit să-l readucă la viață.
Incidentul a fost raportat printr-un apel de urgență la 112, care a alertat echipa Salvamont Victoria din cadrul Serviciului Public Județean din Brașov. Salvatorii, împreună cu colegii de la SMURD și jandarmii montani, au ajuns rapid la fața locului.
La sosire, bărbatul era în stop cardio-respirator, iar manevrele de resuscitare au început imediat. Din păcate, după aproximativ 45 de minute de încercări, medicii nu au reușit să-l salveze, declarând decesul.
Autoritățile au informat Poliția pentru a gestiona situația, iar trupul neînsuflețit va fi transportat la baza muntelui pentru a fi predat către Institutul de Medicină Legală. Echipa Salvamont Brașov a exprimat condoleanțe familiei îndoliate, dorind ca sufletul său să se odihnească în pace.
Potrivit informațiilor disponibile, bărbatul decedat era un cioban din zonă.