Tragedie pe Transfăgărășan: motociclist italian atacat de un urs mortal

Tragedie pe Transfăgărășan: motociclist italian atacat de un urs mortal

Un motociclist italian a fost ucis de un urs pe Transfăgărășan, în apropierea barajului Vidraru. Bărbatul, aflat în vacanță în România, a fost surprins de alți turiști în timp ce fotografia urși de pe marginea drumului. În ziua incidentului, el a ignorat semnele de avertizare care interzic hrănirea animalelor sălbatice și s-a apropiat periculos de mult de o ursoaică.

Autoritățile au descoperit pe telefonul victimei imagini realizate în rafală și o filmare în care acesta se apropia de animal, încercând să-l hrănească. Din păcate, după acest moment, a fost atacat de urs și târât într-o prăpastie adâncă de aproximativ 40 de metri. Trupul său a fost găsit ulterior de echipele de salvare.

Motocicleta sa a fost găsită parcată pe marginea drumului, iar lângă ea se aflau mănușa și telefonul, căzute în prăpastie. Deși ursul a părăsit zona înainte de sosirea echipelor de salvare, s-a întors ulterior, fiind considerat că își păzește „prada”. Din motive de siguranță, zona a fost păzită de jandarmi și reprezentanți ai Direcției Silvice, iar ursoaica responsabilă pentru atac a fost ulterior împușcată.

Informatii preluate si adaptate din: Biz Brasov
Etichete: atac motociclist România siguranță Transfăgărășan turism urs
Autor: Radulescu Mihai