Update: Râul Olt a provocat inundații severe în județul Brașov, afectând mai multe gospodării și o fermă. Peste 500 de animale au fost evacuate de urgență, iar drumurile sunt închise din cauza apei revărsate.
Raluca Olteanu, 29 mai 2025
În urma precipitațiilor abundente, râul Olt a depășit cotele de atenție, generând inundații în zona Podu Olt. Au fost afectate șase gospodării și mai multe terenuri agricole. Autoritățile locale, împreună cu echipajele ISU Brașov, intervin constant pentru a monitoriza situația și pentru a proteja populația, bunurile și animalele.
În prezent, echipajele ISU acționează și în localitatea Șona, județul Brașov, unde creșterea nivelului apei din râul Olt a generat un risc iminent de inundații. În acest context, s-a dispus construirea unui dig pentru a limita pătrunderea apei în localitate.
Totodată, în localitatea Șona, din cauza închiderii temporare a DC 66, s-au luat măsuri preventive, inclusiv dislocarea a două motopompe, o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD. Acțiunile au caracter preventiv, având în vedere riscurile asociate posibilei revărsări a râului Olt.
RECOMANDĂRILE ISU Brașov:
- Rugăm cetățenii din zonele expuse riscului de inundații să evacueze animalele din gospodării și, unde este posibil, să elibereze câinii din lanț pentru a le oferi o șansă de salvare în caz de urgență.
- Evacuați imediat zona dacă autoritățile vă solicită acest lucru.
- Evitați traversarea apelor curgătoare sau a zonelor inundate.
- Deconectați energia electrică și gazele înainte de a părăsi locuința.
- Pregătiți un rucsac de urgență cu documente, apă, alimente neperisabile, lanternă și medicamente de bază.
- Anunțați vecinii, rudele și persoanele vulnerabile din apropiere.
Articole asemănătoare:
- Accident cu victimă pe DN 1 Brașov – Ploiești, la Azuga!
- Bărbat din Șinca, județul Brașov, dat dispărut!