Începând cu primăvara anului 2023, autoritățile din Predeal au demarat lucrările pentru realizarea unei sanie de vară, menită să îmbunătățească atractivitatea stațiunii montane. Inițial, Primăria a avut în vedere concesionarea terenului pentru o perioadă de 16 ani unui investitor privat, dar, în lipsa interesului din partea acestora, s-a decis ca investiția să fie realizată cu resurse proprii.
Traseul saniei de vară, cu o lungime de 822 de metri, este situat lângă Pârtia Clăbucet, iar terminusul se va afla în apropierea stației de teleferic de pe strada Telefericului. Proiectul este aproape de finalizare, iar sania ar putea fi inaugurată până la sfârșitul lunii, odată cu obținerea avizului necesar din partea ISCIR.
Investiția, în valoare de peste 1.300.000 de euro, include un tunel special, fiind un element distinctiv față de alte trasee similare. Conform primarului Sorin Ciobanu, sania va putea atinge o viteză maximă de 40 km/h la coborâre și, în funcție de condițiile meteorologice, ar putea fi operată și în sezonul de iarnă.