Papa Francisc va fi înmormântat sâmbătă, iar Vaticanul a publicat primele imagini cu sicriul său

Papa Francisc va fi înmormântat sâmbătă, iar Vaticanul a anunțat detalii despre ceremonie și a publicat primele imagini cu sicriul său. Președintele interimar al României va participa la funeralii.

Papa Francisc va fi înmormântat sâmbătă, iar Vaticanul a publicat primele imagini cu sicriul său
Foto: Dirk Pothen

Papa Francisc va fi înmormântat sâmbătă. Funeraliile Papei Francisc se vor desfășura sâmbătă, 26 aprilie 2025, începând cu ora 11.00 (ora României). Vaticanul a anunțat în această dimineață programul ceremoniei.

„Sâmbătă, 26 aprilie 2025, la ora 10.00, prima zi a novendiali, va fi celebrată în fața bazilicii Sfântul Petru slujba de înmormântare a pontifului roman Francisc, conform ordo exsequiarum romani pontificis”, a transmis Sfântul Scaun.

La funeraliile Papei Francisc va participa și președintele interimar al României, Ilie Bolojan, potrivit anunțului făcut de Administrația Prezidențială.

În aceeași zi, Vaticanul a publicat primele imagini cu sicriul în care a fost depus Papa Francisc. Trupul neînsuflețit al Papei va fi transferat începând de miercuri de la reședința Santa Marta la bazilica Sfântul Petru, unde va fi expus credincioșilor, fără catafalc.

Distribuie: Facebook WhatsApp X

Curs valutar

1 CHF5.7280 lei

1 EUR5.3414 lei

1 GBP6.3029 lei

1 USD4.7612 lei

Curs BNR valabil 9 octombrie 2026