O poveste emoționantă despre un partener de pescuit neobișnuit

O poveste emoționantă despre un partener de pescuit neobișnuit

O poveste emoționantă.

„Am avut parte, timp de două zile, de un partener de pescuit cu adevărat special. Acesta a urcat alături de noi pe creasta Făgărașului, a dormit în cort și am împărțit cu el aceeași hrană. Aventura noastră a început pe drumul forestier ce duce spre Cabana Valea Sâmbetei, în dimineața de sâmbătă. S-a ținut după noi până în Fereastra Mare, acolo dându-ne de înțeles că am câștigat un nou tovarăș de drumeție. Este un câine extrem de blând, cuminte și cu un comportament echilibrat. Eu l-am botezat Salmo”, a scris Alex Bucur, un pasionat de pescuit, cicloturism, drumeții montane și excursii, pe contul său de Facebook.

O poveste emoționantă

„Judecând după modul în care este crescut și educat, bănuiesc că cineva îl caută și îl dorește înapoi. Este un mascul, nu pare foarte tânăr, deși are o energie extraordinară. Nici cip nu am observat să aibă. Nu mă deranjează și chiar m-aș bucura să am un partener precum el în partidele mele de pescuit, dar asta doar dacă nu reușim să îi găsim stăpânul împreună”, a mai adăugat el.

O poveste emoționantă

Reacțiile nu au întârziat să apară:

„Sper să nu aibă stăpân! El deja te-a ales pe tine, omul lui!”

„Cea mai mare greșeală și cel mai mare regret pe care îl vei avea va fi dacă îl lași acolo, crede-mă. Dacă era al cuiva care îi păsa, l-ar fi căutat. Nu ezita și ia-l, el te-a ales.”

„E de câteva luni acolo. Însotește lumea pe Valea Sâmbetei până la cabană și apoi se întoarce.”

Informatii preluate si adaptate din: MyTEX
Etichete: aventuri în natură câini parteneri de drumeție pescuit povești emoționante
Autor: Radulescu Mihai