O nouă campanie de tratamente împotriva căpușelor și dezinsecție în Brașov

Brașovul va demara o campanie de tratamente împotriva căpușelor și dezinsecție, în perioada 21-23 mai, vizând zonele verzi din oraș. Echipele Coral Impex SRL vor interveni în parcuri, locuri de joacă și alte zone publice.

O nouă campanie de tratamente împotriva căpușelor și dezinsecție în Brașov
Foto: MART PRODUCTION

Miercuri, 21 mai, va debuta o nouă campanie de dezinsecție și combatere a căpușelor în municipiul Brașov. Acțiunile vor avea loc pe domeniul public și privat în perioada 21-23 mai, în funcție de condițiile meteorologice. Echipele operatorului Coral Impex SRL vor interveni în toate zonele verzi ale orașului pentru a combate căpușele, iar săptămâna viitoare va continua campania de dezinsecție.

Tratamentele pentru combaterea căpușelor vor fi efectuate exclusiv la sol și vor viza următoarele zone:

  • parcurile publice din municipiul Brașov: Titulescu, Tractorul, Trandafirilor, Ursu’, Dima, Centrul Civic, Livada Poștei;
  • zona Aleii de sub Tâmpa;
  • zonele de agrement: Lacul Noua, Pietrele lui Solomon, La Iepure;
  • toate locurile de joacă din municipiu;
  • zonele verzi din interiorul unităților de învățământ;
  • zonele verzi din interiorul cartierelor;
  • aliniamente stradale.

Referitor la activitatea de dezinsecție, aceasta va fi realizată atât la sol, pe timpul zilei, cât și spațial, pe timpul nopții, conform planificării stabilite.

Distribuie: Facebook WhatsApp X

Curs valutar

1 CHF5.7280 lei

1 EUR5.3414 lei

1 GBP6.3029 lei

1 USD4.7612 lei

Curs BNR valabil 9 octombrie 2026