O minune în Sinaia: Locul neatins de furtuna devastatoare

O minune în Sinaia: Locul neatins de furtuna devastatoare

După o furtună violentă care a afectat grav Sinaia, distrugând acoperișuri și smulgând copaci, un loc a reușit să rămână intact. Imaginile realizate după aceste fenomene meteo extreme au surprins localnicii, mulți considerându-le o adevărată minune.

Stațiunea montană a fost lovită miercuri de o furtună care a provocat daune semnificative. Printre cele mai afectate zone s-a numărat gara, unde acoperișul a fost smuls de vânturile puternice. Autoritățile au intervenit rapid pentru a gestiona situația și pentru a evalua pagubele.

Mănăstirea Sinaia s-a aflat, de asemenea, în calea acestei furtuni devastatoare. Imaginile surprinse în curtea bisericii arată cum ploaia torențială a distrus tot ce a întâlnit, de la umbrele și scaune până la copaci de mari dimensiuni. Apa a inundat zona, creând un peisaj apocaliptic. Totuși, în ciuda distrugerilor din jur, mănăstirea a rămas neafectată.

Miraculos, structura lăcașului sfânt a fost protejată, iar schela montată pentru lucrări de renovare a rămas complet intactă. Un localnic a declarat: „Nicio scândură din schelă nu s-a mișcat. Este ca o minune Dumnezeiască! În curte, totul a fost devastat, dar mănăstirea a scăpat neafectată.”

Informatii preluate si adaptate din: Biz Brasov
Etichete: distrugeri furtună Mănăstirea Sinaia minune Sinaia vreme extremă
Autor: Radulescu Mihai