În contextul deficitului bugetar, se ridică întrebarea dacă măsurile propuse pentru învățământul preuniversitar vor aduce cu adevărat beneficii sau vor genera probleme suplimentare. Creșterea normei didactice, mărirea numărului de elevi în clase și reorganizarea rețelei școlare sunt doar câteva dintre schimbările planificate.
Aceste măsuri, deși menționate ca parte a unei strategii de eficientizare a bugetului public, ar putea duce la o deteriorare a calității educației. Există temeri că aceste schimbări vor accentua inechitățile între mediul urban și cel rural, vor spori abandonul școlar și vor descuraja tinerii să aleagă cariera didactică.
Debirocratizarea sistemului, promisă în programul de guvernare, nu a fost implementată, iar profesorii continuă să se confrunte cu sarcini administrative și extra-didactice. O creștere a normei didactice ar putea duce la o solicitare excesivă a cadrelor didactice, care deja se luptă cu resursele limitate.
În plus, întrebarea rămâne: cine va prelua responsabilitățile suplimentare în cazul absențelor cadrelor didactice? Cum vor face față directorii care trebuie să gestioneze mai multe structuri școlare și să asigure calitatea educației în aceste condiții dificile?
Și, nu în ultimul rând, cum vor evalua părinții activitatea profesorilor, având în vedere provocările cu care se confruntă aceștia? Sistemul de salarizare propus, corelat cu performanța, va mai adăuga și mai multă presiune asupra cadrelor didactice, care deja se confruntă cu o multitudine de provocări.
