Nick Wong, noul jucător al echipei Corona Brașov, s-a născut în Canada, dar are legături profunde cu România, mama sa fiind originară din București.
Cu un aspect care amintește mai mult de personaje din povești decât de jucători de hochei, Wong consideră că transferul la Brașov reprezintă un pas important în cariera sa, visând la o selecție în echipa națională a României.
„Mama și bunica mea sunt din București și au emigrat în Canada acum mai bine de 30 de ani. M-am născut acolo și am început să practic hocheiul la vârsta de 4 ani, dat fiind că este un sport foarte popular în Canada. Am doi frați mai mari și o soră, iar frații mei sunt și ei hocheiști, portari. Inițial, mi-aș fi dorit să fiu portar, dar tata a spus că ar fi prea mult să avem trei portari în familie. Hocheiul a fost o alegere naturală pentru mine, având în vedere că toți prietenii mei îl practicau, dar și influența fraților mei a fost decisivă. În plus, îmi place și tenisul, pe care îl jucam frecvent cu mama,” a povestit Nick Wong.
În perioada junioratului, Wong a avut performanțe remarcabile în OHL, una dintre cele mai competitive ligi de juniori din lume, și a reprezentat Canada la turneul World Under-17 Hockey Challenge, evoluând alături de jucători care au devenit staruri în NHL, precum Alexis Lafrenière și Dylan Cozens.
„Ca orice copil din Canada sau SUA, visul meu a fost să ajung în NHL, dar este o cale dificilă. Mă simt împlinit cu ceea ce am realizat în perioada junioratului. Am jucat alături de nume mari și mă bucur pentru succesele lor. Nu am regrete, deși mi-aș fi dorit să ajung și eu acolo. Știu că am dat tot ce am avut mai bun, dar există multe lucruri pe care nu le poți controla,” a adăugat el.
Referitor la alegerea de a juca la Corona Brașov, Wong a declarat: „Am vrut să fac pasul în Europa și căutam o echipă unde să evoluez. Îl cunosc pe David Levin și am discutat cu el despre posibilitatea de a juca aici. Este o echipă din România, locul de unde provin mama și bunica mea, unde am rădăcini. Sunt încântat să fiu aici; din prima zi, am fost primit cu brațele deschise, iar toată lumea a încercat să mă ajute.”








