În dimineața zilei de 15 iunie 1889, Mihai Eminescu, poetul emblematic al literaturii române, a încetat din viață la doar 39 de ani, în casa de sănătate a dr. Șuțu din București. Personalitatea sa remarcabilă continuă să influențeze profund cultura românească, iar criticii literari de renume, precum Titu Maiorescu, au prezis că opera sa va reprezenta un pilon fundamental în dezvoltarea literaturii române în secolul XX.
G. Călinescu, în lucrarea sa dedicată poetului, subliniază importanța lui Eminescu, considerându-l cel mai mare poet pe care pământul românesc l-a avut. De asemenea, P.P. Panaitescu, cunoscut sub numele de Perpessicius, a evidențiat că viața sa nu a fost suficientă pentru a cuprinde întreaga sa moștenire literară.
Cu toate că s-au scris numeroase lucrări despre Eminescu, circumstanțele morții sale rămân controversate. Printre ipotezele avansate se numără otrăvirea cu mercur, presupusă provocată de medici, sau o agresiune fizică de către un coleg de ospiciu. În plus, s-a discutat despre o posibilă infecție cauzată de o lovitură la cap, care ar fi condus la complicații grave.
Studiile recente efectuate de neuropatologi sugerează că Eminescu nu suferea de sifilis, așa cum s-a crezut mult timp. În schimb, profesorul doctor Irinel Popescu a declarat că poetul ar fi murit din cauza unei intoxicații cu mercur, provocată de un tratament greșit. Mercurul, folosit în mod eronat pentru tratarea sifilisului, a generat efecte devastatoare asupra sănătății lui Eminescu.
În plus, se estimează că poetul a suferit de tulburări psihice, fiind diagnosticat cu stări bipolare, care s-au agravat în perioada sa de activitate intensă la ziarul „Timpul”. Emoțiile și frământările sale interioare au contribuit, de asemenea, la deteriorarea stării sale de sănătate.
