Încep lucrările de demolare a podului de pe Drumul CET-ului
Având în vedere starea avansată de degradare a podului de pe Drumul CET-ului, care nu mai îndeplinește condițiile minime de siguranță pentru circulație, lucrările de demolare vor începe în regim de urgență, începând cu data de 21 mai, conform deciziei Comitetului Local pentru Situații de Urgență din luna martie. Pe durata acestor lucrări, traficul va fi deviat pe strada Timiș Triaj.
„Săptămâna aceasta demarăm lucrările de demolare ale podului de pe Drumul CET-ului, întrucât, conform expertizei tehnice, aceasta este singura soluție pentru a asigura circulația în condiții de siguranță. Regretabil, în ultimii ani nu s-au realizat intervenții semnificative, iar acum trebuie să acționăm urgent. Constructorul va avea la dispoziție 3 luni pentru a finaliza lucrările de demolare, timp în care ne propunem să pregătim documentația necesară pentru reconstrucția podului. Am optat pentru această soluție pentru a câștiga timp, având în vedere că zona este frecventată de mulți brașoveni, servind ca legătură între cartierele estice și sudice ale orașului”, a declarat administratorul public Laszlo Barabas.
Principalele deficiențe identificate includ:
- nivelul de siguranță la traversarea pasajului este inadecvat;
- stabilitatea suprastructurii nu este asigurată;
- o porțiune s-a rupt și s-a prăbușit în albie, iar celelalte zone prezintă degradări severe;
- gropi adânci și crăpături în asfalt pe calea de acces;
- dispozitivele rosturilor de dilatație nu sunt etanșe;
- eflorescențe și armături vizibile ruginite la banchetele pilelor.
Reamintim că, în acest an, municipalitatea a preluat de la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere acest pod. Având în vedere că, conform expertizei tehnice, podul se încadrează în CLASA V – stare critică, în luna martie, Comitetul Local pentru Situații de Urgență a aprobat alocarea urgentă a fondurilor necesare pentru repunerea în circulație a Podului rutier situat la Km 6 + 300, având în vedere importanța sa și impactul major asupra populației.