Junii invită la evenimentul „Marțea cu plăcinte”

Junii invită la evenimentul „Marțea cu plăcinte”

Junii vă invită astăzi la „Marțea cu plăcinte”

Raluca Olteanu, 22 aprilie 2025

Astăzi, marți, 22 aprilie, la ora 17:00, Grupul Junilor Tineri vă așteaptă în Piața Unirii, unde, conform tradiției, se va cânta troparul Învierii de trei ori la Troița Căpitanului Ilie Birț. De asemenea, vor dansa Hora Junilor, vor arunca buzduganul și vor împărți plăcinte participanților la eveniment.

„Marți după Paști, începând cu ora două după-amiază, Junii se îndreaptă de la vătaf către crucea din Prund și, de acolo, pe Coasta Prundului.

În zilele cu vreme bună, Junii de companie își aduc mamele câte o sticlă goală și plăcinte pe tavă, care pot fi cu brânză, griș cu lapte, orez cu lapte sau tăiței cu lapte și uscățele, alături de perinițe, ouă roșii, boboanțe sau chiar portocale.

Vătaful taie din fiecare plăcintă o jumătate sau mai puțin, păstrând pentru sine o porție, iar din restul, fiecare fecior taie bucăți pe care le așază pe tavă. Sticla este umplută cu vin din butoi, iar Junii se împart în grupuri de câte doi sau trei, luând cu ei un lăutar sau doi. Aceștia se plimbă pe la mese, în grădina Jepului și în grădina lui Gheorghiță al Florii, vizitând neamuri, prieteni și cunoscuți, oferindu-le salutul „Hristos a înviat!” și întinzându-le tava pentru a-și alege din bunătățile de pe ea. Cei care le oferă vin din sticlă și din cel de la masă completează tava cu alte bunuri precum ouă sau portocale. Junii continuă să se plimbe de la o masă la alta, în timp ce lăutarii cântă neîncetat marșul Junilor.

Sursa stire:
Etichete: eveniment cultural Junii Marțea cu plăcinte Piața Unirii tradiții troparul Învierii
Autor: Radulescu Mihai