Investiții suplimentare pentru reabilitarea căii ferate Brașov-Sighișoara

CFR anunță investiții suplimentare pentru reabilitarea căii ferate Brașov-Sighișoara, totalizând 4,3 milioane lei.

Investiții suplimentare pentru reabilitarea căii ferate Brașov-Sighișoara
Foto: Eduard Balan

Recent, CFR a semnat un act adițional care crește valoarea contractului de reabilitare a căii ferate dintre Brașov și Sighișoara cu 4.342.664,48 lei fără TVA. Aceste fonduri sunt destinate unor lucrări neprevăzute în patru zone ale traseului feroviar.

Printre lucrările suplimentare se numără înlocuirea unui podeț existent aferent DJ133, estimată la 2.721.087,05 lei fără TVA, și instalarea unui nou sistem de iluminat în zona macazelor și a rampelor de încărcare-descărcare, care va costa 1.391.586,21 lei fără TVA. De asemenea, se vor efectua lucrări de hidroizolație bituminoasă în zona consolidărilor cu piloți forați, cu o valoare de 229.991,22 lei fără TVA.

În urma acestor ajustări, valoarea totală a contractului cu asocierea RailWorks, formată din Aktor S.A. (lider), Alstom Transport S.A. și Arcada Company S.A., a ajuns la 3.437.453.580,88 lei fără TVA, comparativ cu suma anterioară de 3.433.110.916,4 lei fără TVA.

Conform CFR Infrastructură, noile termene pentru finalizarea lucrărilor de reabilitare sunt stabilite pentru octombrie 2026 pentru subsecțiunea Apața – Cața, iar pentru subsecțiunile Brașov – Apața și Cața – Sighișoara, termenul este aprilie 2027.

Distribuie: Facebook WhatsApp X

Curs valutar

1 CHF5.7280 lei

1 EUR5.3414 lei

1 GBP6.3029 lei

1 USD4.7612 lei

Curs BNR valabil 9 octombrie 2026