Investiție de 12 milioane de lei pentru eficiența energetică a Grădiniței 2 din Șchei

Investiție de 12 milioane de lei pentru eficiența energetică a Grădiniței 2 din Șchei

Primăria Brașov continuă să investească în îmbunătățirea infrastructurii educaționale. O astfel de inițiativă este eficientizarea energetică a Grădiniței nr. 2 din cartierul Șchei, pentru care primăria a obținut o finanțare nerambursabilă prin Programul Regiunea Centru.

Săptămâna aceasta, primarul George Scripcaru a semnat contractul de finanțare pentru realizarea acestui proiect în valoare de 17 milioane de lei, din care aproape 12 milioane de lei reprezintă fonduri nerambursabile.

Prin intermediul acestui proiect, clădirea va beneficia de izolare termică și soluții eficiente de iluminat, precum și de sisteme de producere a energiei prietenoase cu mediul. Aerul curat din sălile de clasă va fi asigurat prin ventilatoare cu recuperare de căldură.

„Din perspectiva investițiilor în infrastructura educațională, suntem pe un ritm foarte bun. Avem lucrări în derulare pentru construirea de creșe și grădinițe, precum și pentru modernizarea celor existente. Am semnat contractul de finanțare pentru Grădinița nr. 2, situată pe str. Constantin Brâncoveanu, una dintre cele mai mari grădinițe din oraș, cu peste 200 de copii. Din cei 17 milioane de lei, 12 milioane reprezintă cheltuieli eligibile, din care 98% este sumă accesată. Mă bucur că am ajuns în această etapă și sper să derulăm toate procedurile cât mai rapid, astfel încât cei mici să beneficieze de cele mai bune condiții”, a declarat primarul George Scripcaru.

Detalii despre proiectul de finanțare pentru eficiența energetică a Grădiniței nr. 2 din Brașov:

Proiectul are ca scop reducerea consumului de energie și creșterea eficienței energetice a Grădiniței Nr. 2, situată pe str. Constantin Brâncoveanu, nr. 33.

Vor fi realizate mai multe categorii de lucrări, inclusiv:

  • termoizolarea pereților exteriori cu vată minerală;
  • refacerea acoperișului și a sistemului de evacuare a apelor pluviale;
  • reabilitarea structurală a clădirii;
  • montarea de pompe de căldură aer-apă;
  • eficientizarea instalațiilor de climatizare prin dotarea clădirii cu instalații de ventilare cu recuperare de căldură;
  • instalații pentru securitatea la incendiu.

Prin această investiție, se estimează o îmbunătățire semnificativă a performanței energetice a clădirii, astfel:

  • consumul anual pentru încălzire se va reduce cu 86.76%;
  • consumul anual de energie cu 80.95%;
  • nivelul anual estimat al gazelor cu efect de seră CO2 se va reduce cu 93.12%.

Valoarea totală a proiectului este de 17.186.630,38 lei, cu o valoare eligibilă de 12.084.482,00 lei și o valoare neeligibilă de 5.102.148,38 lei. Cofinanțarea la cheltuieli eligibile reprezintă 2%, adică 241.689,64 lei.

Durata estimată a proiectului este de 23 luni.

Finanțarea este asigurată prin Programul „Regiunea Centru” 2021 – 2027, Prioritatea 3: O regiune cu comunități prietenoase cu mediul, 3.2 – Eficiență energetică în clădiri publice.

Informatii preluate si adaptate din: Biz Brasov
Etichete: Brașov eficiență energetică finanțare nerambursabilă Grădinița 2 infrastructură educațională primărie
Autor: Radulescu Mihai