Inundațiile din Șchei afectează circulația autobuzelor! Vedeți și: Video. Inundație în Șchei! Pârâul Graft a depășit limitele normale din cauza ploilor abundente din Brașov.
Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din cadrul Primăriei Brașov, împreună cu ISU Brașov, SGA, ANIF și Compania Apa, acționează pentru a diminua efectele inundațiilor din ultimele ore.
În cartierul Șchei, pe strada Podul Crețului, un excavator și un greifer sunt folosite pentru a curăța zona unde pârâul Graft se află sub pământ. În următoarele ore, autobuzele liniei 50 vor circula doar până la capătul de linie Pe Tocile, fără a mai deservi restul traseului până la Pietrele lui Solomon.
În cartierul Stupini, se intervine cu motopompe pentru evacuarea apei și se ridică un dig la pârâul Ghimbășel cu saci de nisip, pentru a preveni revărsarea apei. De asemenea, se monitorizează și situația Timișului Sec. Din cauza acumulării semnificative de apă, circulația pe sub podul de la Triaj (spre Remat) a fost închisă.
Primăria Brașov a subliniat că sistemul de canalizare al municipiului este în prezent suprasolicitat din cauza cantității mari de precipitații căzute în ultimele zile. Din păcate, județul se află sub avertizare cod portocaliu până mâine, ora 03:00.