Inundații în cartierul Stupini din Brașov
În urma precipitațiilor abundente înregistrate recent, două curți și trei grădini din cartierul Stupini, municipiul Brașov, au fost afectate de acumulări de apă (str. Fagurului, str. Fântânii). Echipele de intervenție sunt mobilizate la fața locului, utilizând trei motopompe pentru evacuarea apei.
Până în prezent, în județul Brașov, nu au fost raportate alte inundații ca urmare a precipitațiilor, iar echipele operative rămân pregătite să intervină rapid în cazul în care se primesc alte solicitări.
Brașovul se află sub atenționare de inundații și viituri până miercuri spre joi cel puțin.
Recomandări pentru populație în caz de inundații
- Evitați deplasările în zonele afectate de apă;
- Nu încercați să traversați cursuri de apă sau zone inundate, nici pe jos, nici cu autoturismul;
- Deconectați aparatele electrice din locuințe dacă există riscul ca apa să pătrundă în interior;
- Pregătiți un rucsac de urgență cu acte, medicamente, apă, alimente neperisabile și haine groase;
- Ascultați recomandările autorităților și urmăriți comunicatele transmise prin canale oficiale (TV, radio, paginile de internet și social media ale instituțiilor);
- Anunțați imediat autoritățile la numărul unic de urgență 112 dacă observați creșteri semnificative ale nivelului apei sau dacă viața ori bunurile dumneavoastră sunt în pericol.