Curtea de Apel Cluj a respins, vineri, apelul formulat de fostul ministru al Sănătății, Sorina Pintea, împotriva deciziei de condamnare. Aceasta a fost condamnată de Tribunalul Cluj, în aprilie 2024, la trei ani și jumătate de închisoare cu executare pentru luare de mită. Decizia magistraților este definitivă.
„Astăzi, 6 iunie, polițiștii din Tăuții Măgherăuș au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Tribunalul Cluj. Aceștia au identificat o femeie de 59 de ani, condamnată la executarea unei pedepse de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată”, a declarat IPJ Maramureș.
Sorina Pintea a fost condamnată, în aprilie 2024, de Tribunalul Cluj, la trei ani și jumătate de închisoare cu executare pentru luare de mită. Instanța a hotărât, de asemenea, interzicerea acesteia de a ocupa funcții publice sau de a fi manager într-un spital public, pe o durată de trei ani. În plus, magistrații au dispus confiscarea sumei de 10.000 de euro de la Sorina Pintea.
La sfârșitul lunii aprilie 2020, Sorina Pintea a fost trimisă în judecată de procurorii DNA pentru luare de mită în formă continuată.
Conform rechizitoriului, în perioada noiembrie 2019 – 28 februarie 2020, Pintea, în calitate de manager al Spitalului Județean de Urgență Baia Mare, ar fi pretins și primit, printr-un intermediar, de la reprezentanții unei societăți comerciale, sumele de 10.000 de euro (la 20 decembrie 2019) și 120.000 lei (la 28 februarie 2020), care nu i s-ar fi cuvenit, reprezentând 7% din valoarea unui contract de achiziție publică ce avea ca obiect „proiectarea și execuția lucrărilor de amenajare bloc operator-sala de chirurgie cardiovasculară și toracică și spații adiacente din Spitalul Județean de Urgență «Dr. Constantin Opriș» Baia Mare”, încheiat în anul 2019 de unitatea spitalicească cu societatea comercială.