DGA Brașov desfășoară activități educaționale la o școală de șoferi

DGA Brașov desfășoară activități educaționale la o școală de șoferi

Ofițerii de poliție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Brașov au organizat ieri, în scopul promovării Campaniei Naționale de prevenire a corupției „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA!”, o activitate de educație pentru promovarea integrității la o școală de șoferi din municipiul Brașov.

„Activitatea s-a adresat elevilor școlii de șoferi, în calitate de beneficiari ai serviciilor publice oferite de instituțiile Ministerului Afacerilor Interne și a avut drept principal scop informarea acestora cu privire la repercusiunile săvârșirii unor infracțiuni de corupție, precum și necesitatea adoptării unui comportament integru în relația cu personalul Ministerului Afacerilor Interne.

De asemenea, participanților le-a fost prezentată competența Direcției Generale Anticorupție și faptul că infracțiunile de corupție pot fi sesizate la Call-center-ul anticorupție 0.800.806.806.

În cadrul activității, au fost discutate aspecte relevante despre activitatea Direcției Generale Anticorupție, inclusiv competența instituției, infracțiunile de corupție și regimul sancționator al acestora, cazuistica relevantă a instituției, modalitățile de sesizare, precum și consecințele implicării în săvârșirea de infracțiuni de corupție.

La sesiunea de informare anticorupție au participat 12 elevi ai școlii de șoferi, acestora fiindu-le distribuite materiale preventive specifice campaniei,” a informat DGA.

Sursa stire:
Etichete: activitate educațională DGA Brașov educație integritate Ministerul Afacerilor Interne prevenire corupție școală de șoferi
Autor: Radulescu Mihai