Despre marile religii fără manual

Lansarea volumului „Marile Religii. Istorie și civilizație” de Sorin Chiorean-Alămoreanu va avea loc astăzi la Biblioteca Județeană George Barițiu din Brașov. Cartea analizează evoluția celor patru religii principale ale lumii.

Despre marile religii fără manual
Foto: Hanafi Mellek

Liliana Jighira 23 mai 2025

Astăzi, la Biblioteca Județeană George Barițiu din Brașov, va avea loc lansarea volumului „Marile Religii. Istorie și civilizație”, semnat de inginerul și profesorul universitar asociat Sorin Chiorean-Alămoreanu, începând cu ora 17:00.

Cartea nu se prezintă ca un simplu manual de istorie, ci se dovedește a fi o analiză profundă a evoluției fenomenului religios la nivelul celor patru religii predominante ale lumii: creștinismul, islamismul, iudaismul și hinduismul, dintre care trei sunt monoteiste. Autorul subliniază că lucrarea este destinată nu doar celor care doresc să înțeleagă mai bine aceste religii, ci și cunoscuților săi și tinerelor generații.

La eveniment, alături de autor, vor fi prezenți preotul și scriitorul Cristian Muntean, profesorul dr. Ion Negrilă, precum și reprezentanta editurii, Gabriela Daraban.

Distribuie: Facebook WhatsApp X

Curs valutar

1 CHF5.7280 lei

1 EUR5.3414 lei

1 GBP6.3029 lei

1 USD4.7612 lei

Curs BNR valabil 9 octombrie 2026