Primele luni de viață ale unui părintele pot fi adesea complicate de colici, ceea ce poate genera îngrijorări legate de alimentație și necesitatea schimbării formulelor. Un aspect important care poate influența digestia laptelui este o variantă genetică specifică, C-13910, asociată cu capacitatea de a digera lactoza.
Testul genetic pentru intoleranța la lactoză poate oferi claritate în aceste situații, eliminând incertitudinile și metodele de dietă nesigure.
Enzima lactază joacă un rol esențial în descompunerea lactozei, iar activitatea acesteia scade, de obicei, după înțărcare. Acest proces este reglat de polimorfismul LCT-13910 C/T, situat în genele care controlează producția de lactază. Deși toți bebelușii au lactază activă la naștere, majoritatea copiilor experimentează o scădere a acestei activități după ce nu mai sunt alăptați.
Lactaza este esențială pentru metabolizarea zaharului din lapte, transformându-l în glucoză și galactoză, care sunt folosite ca surse de energie. Această activitate începe să se diminueze în jurul vârstei de 2-5 ani, un proces considerat normal, dat fiind că, evolutiv, oamenii nu au consumat lapte crud după înțărcare.
Când producția de lactază scade, lactoza nedigerată poate cauza disconfort gastrointestinal, inclusiv gaze, balonare și, uneori, diaree. Din acest motiv, testul genetic pentru intoleranța la lactoză devine important încă din primele luni de viață.
