Criptorhidia este o afecțiune întâlnită la copii, caracterizată prin absența unuia sau ambelor testicule în scrot la naștere. Aceasta apare atunci când testiculele, care se formează în abdomen, nu coboară în scrot în ultimele luni de sarcină. În termeni medicali, un testicul poate fi definit ca impalpabil dacă nu poate fi simțit la atingere sau palpabil dacă poate fi localizat, dar nu a ajuns în scrot. În cazuri rare, un testicul poate fi situat anormal în timpul coborârii.
Dezvoltarea adecvată a testiculelor este esențială, deoarece scrotul oferă o temperatură optimă pentru funcționarea sănătoasă a acestora. În cazul în care un testicul rămâne în abdomen, expunerea la căldură poate duce la complicații, inclusiv afectarea fertilității la maturitate. De aceea, părinții sunt încurajați să consulte un specialist dacă observă această condiție.
Cauzele criptorhidiei sunt variate și includ factori genetici, dezechilibre hormonale și condiții prenatal. Nașterea prematură sau greutatea mică la naștere cresc riscul de a se naște cu testicul necoborât. De obicei, criptorhidia nu cauzează simptome vizibile, fiind adesea descoperită în urma unui examen medical de rutină.
Diagnosticul se face prin examinarea fizică a copilului, iar medicul poate recomanda ecografii sau RMN pentru a confirma prezența testiculului. În unele situații, se poate utiliza laparoscopia pentru a localiza testiculul necoborât.
În majoritatea cazurilor, testiculul coboară singur în primele luni de viață. Statisticile arată că aproximativ 80% dintre copii se bucură de o rezolvare spontană în primele 6 luni. Totuși, dacă testiculul nu se coboară în această perioadă, intervenția chirurgicală devine necesară. Aceasta se numește orhidopexie și implică mutarea testiculului în scrot și fixarea acestuia. Intervenția este realizată sub anestezie generală și necesită de obicei o spitalizare de scurtă durată.
Complicațiile pot apărea dacă criptorhidia nu este tratată la timp, incluzând probleme de fertilitate, riscuri de cancer testicular și disconfort psihic. Specialiștii recomandă ca intervenția chirurgicală să fie efectuată cât mai devreme, ideal până la vârsta de un an, pentru a reduce riscurile pe termen lung.
Părinții pot juca un rol esențial în monitorizarea sănătății copilului, prin controale regulate și prin solicitarea unei evaluări suplimentare dacă observă asimetrie în scrot sau alte anomalii.








