Numărul infracțiunilor silvice raportate a crescut semnificativ în primele șase luni ale anului 2026, comparativ cu aceeași perioadă din 2025. În această perioadă, au fost sesizate 5.275 de infracțiuni, cu 370 mai multe decât în 2025, când s-au înregistrat 4.905.
Poliția Română a intensificat acțiunile de prevenire și combatere a acestor delicturi, desfășurând 21.801 controale în fondul forestier național, precum și în locurile de depozitare și comercializare a materialului lemnos.
În cadrul acestor activități, au fost verificate 30.776 de obiective, inclusiv 769 de exploatări forestiere și 293 de instalații de debitat. Polițiștii au oprit, de asemenea, peste 27.000 de autovehicule pentru verificări.
Ca urmare a acestor acțiuni, au fost întocmite 5.351 de dosare penale, în care sunt implicate peste 1.200 de persoane.








