Călin Georgescu, fost candidat la prezidențiale, este convocat la Parchetul General pe 4 august, fiind implicat în mai multe dosare penale. Acesta este acuzat de instigare împotriva ordinii constituționale, alături de Horațiu Potra, un mercenar căutat de autorități.
Audierea lui Georgescu se desfășoară în cadrul unei investigații extinse privind o rețea pro-rusă, suspectată de activități subversive împotriva statului român. Până în prezent, Parchetul General nu a emis un comunicat oficial referitor la situația acestuia.
Recent, în cadrul aceleași anchete, au fost audiate 18 persoane, fiind suspectate de instigare publică și alte infracțiuni grave. Dintre acestea, trei se află în arest preventiv, 11 în arest la domiciliu și patru sub control judiciar. Călin Georgescu, care a fost plasat sub control judiciar în februarie, se confruntă cu acuzații ce pot aduce o pedeapsă de până la 25 de ani de închisoare, incluzând instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale și inițierea unei organizații cu caracter fascist.