Brașovul, sub amenințarea furtunilor
Vrabie Mircea 5 iunie 2025
În afară de codul galben de caniculă valabil pentru ziua de astăzi, ANM a emis un alt cod de instabilitate atmosferică temporar accentuată, care include și sudul județului nostru. Perioada de valabilitate a acestuia este între 5 iunie, ora 12.00 și 5 iunie, ora 23.00.
În Carpații Occidentali și Meridionali, precum și în Banat, sudul Crișanei și vestul Transilvaniei, instabilitatea atmosferică se va intensifica, manifestându-se prin averse torențiale, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, cu rafale ce pot atinge 50-70 km/h. De asemenea, sunt posibile vijelii și căderi de grindină. Cantitățile de apă estimate vor varia între 15-25 l/mp, iar izolat, pot ajunge la 30-40 l/mp. Fenomene de instabilitate atmosferică sunt prognozate să se manifeste și vineri, 6 iunie, în sud-vestul, centrul și nordul teritoriului, conform informațiilor oferite de meteorologi.