Brașovul se pregătește pentru Crosul caritabil „Aleargă TU pentru EI”

Brașovul se pregătește pentru Crosul caritabil „Aleargă TU pentru EI”

Pe 12 iulie, orașul Brașov va fi gazda celei de-a XVII-a ediții a Crosului caritabil „Aleargă TU pentru EI”, un eveniment important pentru comunitate, menit să sprijine serviciile gratuite de îngrijire paliativă oferite de HOSPICE Casa Speranței.

Evenimentul se va desfășura pe Aleea de Sub Tâmpa și va atrage participanți de toate vârstele, inclusiv susținători ai cauzei HOSPICE și familii doritoare să contribuie activ la sprijinul pacienților care beneficiază de aceste servicii. Noutatea ediției de anul acesta este introducerea unei curse cu obstacole, destinată celor de peste 18 ani, care va oferi o oportunitate de a-și testa abilitățile fizice pe un traseu special amenajat.

Participanții au la dispoziție o gamă variată de curse, fiecare adaptată diferitelor nivele de pregătire, astfel încât întreaga familie să poată lua parte la acest eveniment. Opțiunile includ:

  • Cursa Arvato Systems: 18 km, cu o diferență de nivel de 815 m
  • Cursa RAP Group: 10 km trail, cu 570 m diferență de nivel
  • Cursa PREH: 4 km, pe asfalt
  • Cursa Autoliv: 2 km, pe asfalt
  • Cursa Qualitest: 900 m, dedicată copiilor
  • Ștafeta Flashnet: 3 x 2 km, pentru echipe de câte 3 alergători
  • Cursa cu obstacole: traseu aplicativ cronometrat, sub îndrumarea Scolii de Instruire a Forțelor pentru Operații Speciale ”Burebista” din Brașov

Pentru cei care nu pot participa la evenimentul fizic, există opțiunea curselor virtuale, unde alergătorii pot susține misiunea HOSPICE alergând în ritmul lor, în locul preferat, pe 12 sau 13 iulie 2025. Curse disponibile în acest format includ:

  • Cursa Arvato Systems: 20 km
  • Cursa RAP Group: 10 km
  • Cursa PREH: 5 km
  • Cursa Autoliv: 2 km
  • Cursa Qualitest: 1 km

„Crosul caritabil „Aleargă TU pentru EI” reprezintă nu doar o competiție sportivă, ci și o oportunitate de a contribui la binele colectiv. La finalul cursei, fiecare participant va experimenta nu doar satisfacția personală, ci și bucuria de a ajuta o cauză nobilă, care are un impact real asupra vieților celor care au nevoie de îngrijire paliativă. Anul acesta, diversitatea curselor, inclusiv cursa cu obstacole, va aduce o experiență unică pentru toți participanții, indiferent de vârstă sau experiență sportivă,” a declarat Silvia Isaia, managerul proiectului.

Informatii preluate si adaptate din: MyTEX
Etichete: alergare Brașov caritate comunitate Cros eveniment sportiv familie HOSPICE îngrijire paliativă
Autor: Radulescu Mihai