Brașovenii adoptă soluții solare pe fondul creșterii prețurilor energiei

Brașovenii devin din ce în ce mai interesați de panourile fotovoltaice ca soluție pentru reducerea costurilor energetice.

Brașovenii adoptă soluții solare pe fondul creșterii prețurilor energiei
Foto: Kindel Media

Pe fondul scumpirilor din sectorul energetic, din 1 iulie, tot mai mulți români își caută modalități de a reduce cheltuielile și de a deveni independenți energetic. Această tendință a dus la o creștere semnificativă a cererii pentru panouri fotovoltaice, care aproape s-a dublat în prima jumătate a anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2024, conform unui comunicat al unei companii specializate în instalarea acestor echipamente.

Costul unui sistem fotovoltaic cu o capacitate de 5–6 kW, echipat cu baterie de stocare, variază între 20.000 și 50.000 lei (aproximativ 4.000–10.000 euro), iar perioada de amortizare estimată este între 3 și 5 ani. Majoritatea românilor consideră această investiție o soluție pe termen lung, având în vedere dorința de a acoperi consumul lunar de energie.

De asemenea, un procent de aproximativ 30% dintre cei care achiziționează aceste sisteme optează pentru plata în rate, fie prin credite bancare, fie direct la instalatori. Familiile cu un consum mediu spre mare (300–500 kWh lunar) și care plătesc facturi de energie între 500 și 1.200 lei lunar sunt cele mai interesate de soluțiile solare. Interesul este mai accentuat în zonele urbane și periurbane, inclusiv în București‑Ilfov, Cluj, Iași, Brașov, Sibiu, Timișoara și Constanța.

Distribuie: Facebook WhatsApp X

Curs valutar

1 CHF5.7280 lei

1 EUR5.3414 lei

1 GBP6.3029 lei

1 USD4.7612 lei

Curs BNR valabil 9 octombrie 2026