Peste 100 de șoferi au fost sancționați săptămâna trecută pentru ocuparea locurilor rezervate persoanelor cu dizabilități.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov au desfășurat, în perioada 12 – 18 mai, activități cu efective mărite, având ca scop sprijinirea persoanelor cu dizabilități prin identificarea și sancționarea conducătorilor auto care încalcă legislația rutieră în acest domeniu.
Astfel, echipele de la Biroul Rutier Brașov, împreună cu polițiștii rutieri din secțiile de poliție ale municipiului, au realizat acțiuni zilnice, planificate pe intervale orare variate. Aceste acțiuni au avut ca obiectiv principal identificarea și sancționarea conducătorilor de vehicule care nu respectă reglementările legale privind parcarea necorespunzătoare pe locurile special amenajate pentru persoanele cu dizabilități, în special în parcările centrelor comerciale.
În urma acestor activități, au fost aplicate 192 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de aproximativ 51.570 lei, dintre care 111 au fost emise pentru nerespectarea legislației referitoare la protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilități. De asemenea, polițiștii au reținut, în vederea suspendării, 12 permise de conducere și 8 certificate de înmatriculare.
„Activitățile desfășurate au avut și rolul de a conștientiza comunitatea cu privire la importanța locurilor special amenajate pentru persoanele cu dizabilități, care reprezintă o necesitate reală, fiind concepute pentru a le oferi acestora un suport adecvat”, a declarat un reprezentant al poliției.