Un bărbat a fost prins cu droguri asupra sa, după ce a încercat să fugă la vederea unui echipaj al Poliției Locale Brașov.
Incidentul a avut loc în zona Astra – Carfil, când bărbatul, împreună cu un alt individ, a observat echipajul de poliție și a decis să fugă.
„În după-amiaza zilei de 21 aprilie, în timp ce îndeplinea un serviciu ordonat în zona Astra – Carfil, un echipaj din cadrul Biroului Acțiuni Operative, Monitorizare Școli al Poliției Locale Brașov a observat două persoane care, la vederea polițiștilor, au încercat să fugă. Intervenția rapidă a colegilor noștri a dus la interceptarea persoanelor în cauză”, a declarat reprezentantul Poliției Locale Brașov.
Asupra uneia dintre aceste persoane, care manifesta un comportament suspect, polițiștii au descoperit obiecte utilizate pentru consumul de substanțe psihoactive, precum și resturi vegetale de culoare verde cu un miros înțepător.
Cele două persoane au fost conduse și predate de polițiștii locali la Secția 4 a Poliției Municipiului Brașov, împreună cu produsele descoperite, în vederea continuării cercetărilor.