BAC 2025 a început cu prima probă scrisă la Limba și literatura română, susținută de absolvenți pe 10 iunie 2025.
Proba a debutat la ora 9:00 și va avea o durată totală de trei ore, cu anumite excepții. Candidații au avut posibilitatea de a părăsi sala după o oră și jumătate de la primirea subiectelor.
În mediul online au circulat deja subiectele, care par să fi fost publicate cu mult înainte de începerea examenului, conform unor surse din domeniu.
De șase ani, subiectele la Limba și literatura română sunt diferențiate în funcție de filiere și profiluri, însă doar la cel de-al treilea. Acesta constă într-un eseu pe o temă dată, având subiecte distincte pentru profilurile real, tehnologic și vocațional (cu excepția pedagogicului), în timp ce umaniștii și pedagogii primesc un alt subiect.