Autoturism furat din Săcele, abandonat pe un teren agricol

Autoturism furat din Săcele, abandonat pe un teren agricol

Un autoturism furat de pe Bulevardul George Moroianu din Săcele, județul Brașov, a fost descoperit abandonat pe un teren agricol din apropierea localității. Principalul suspect în acest caz este un tânăr de 21 de ani, care a fost arestat preventiv.

„Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Săcele efectuează cercetări într-un dosar penal, având ca subiect un bărbat aflat în stare de arest preventiv, după ce acesta ar fi sustras un autoturism, pe care l-ar fi condus fără a deține permis de conducere. La data de 18 mai a.c., polițiștii au fost sesizați de către un bărbat cu privire la faptul că autoturismul său a fost sustras, acesta fiind parcat în fața imobilului în care locuiește.

În urma sesizării, polițiștii s-au deplasat la adresa indicată, pe Bulevardul George Moroianu din Săcele, județul Brașov, unde au confirmat cele raportate. Astfel, în urma cercetărilor, a fost identificat un tânăr de 21 de ani, care ar fi pătruns fără drept în autoturismul parcat, neasigurat, pe care l-ar fi condus fără permis și ulterior l-ar fi abandonat pe un teren agricol din proximitatea localității.

În urma celor constatate, polițiștii au dispus reținerea și introducerea tânărului în cadrul Centrului de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov pentru o perioadă de 24 de ore.

Ulterior, după ce a fost prezentat de către procurorul de caz în fața unui judecător de drepturi și libertăți, pe numele tânărului a fost emis un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, inspector principal de poliție Daniel Zontea.

În acest caz, a fost deschis un dosar penal pentru infracțiunile de tentativă la furt în scop de folosință, furt în scop de folosință și conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.

Sursa stire:
Etichete: arest preventiv autoturism furat Brașov cercetări furt poliție Săcele
Autor: Radulescu Mihai