Autostrada Ploiești – Brașov: Contractul pentru studiul de fezabilitate a fost suspendat
Început cu stângul în transferul proiectului celei mai așteptate autostrăzi din România, contractul de revizuire a studiului de fezabilitate pentru Autostrada Ploiești – Brașov a fost suspendat pentru o perioadă de trei luni, conform informațiilor publicate pe site-ul Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR).
„Autoritatea Contractantă, în temeiul articolului 28, suspendă contractul de servicii pentru o perioadă de 3 luni, începând cu data de 21 martie 2025”, se specifică în fișa proiectului „Autostrada București – Brașov, tronson Ploiești – Brașov”, publicată pe site-ul CNIR.
De altfel, această situație era previzibilă, fiind anunțată pe surse cu aproximativ două săptămâni în urmă.
Contactați de Economica.net cu privire la suspendarea acestui contract, reprezentanții CNIR au transmis următoarele:
„De la data semnării de către ultima parte (CNAIR S.A) a actelor adiționale de subrogare, Prestatorul a transmis temele de proiectare pentru investigațiile geotehnice aferente sectoarelor 3 – 8 (km 26+500 – km 101+500), pentru un total de 127.000 m de foraj. Ca urmare a analizei temelor de proiectare transmise, având în vedere faptul că în cadrul contractului au fost estimați 33.000 m, la nivelul CNIR S.A. s-au analizat temele de proiectare, iar acestea au fost înaintate către Prestator. În prezent, Prestatorul urmează să formuleze un răspuns la analiza efectuată de către CNIR S.A. asupra temelor de proiectare.
În concluzie, având în vedere că temele de proiectare pentru investigații geotehnice nu sunt aprobate, nu sunt demarate activitățile în teren pentru efectuarea de investigații geotehnice.
Referitor la angajamentul Prestatorului (Consitrans SRL), vă transmitem că acesta a invocat art. 1556 din Codul Civil, Excepția de neexecutare de către Beneficiar a obligațiilor asumate prin Contractul de servicii, până la aprobarea temelor de proiectare pentru investigații geotehnice. Practic, contractul pentru realizarea Studiului de Fezabilitate a fost suspendat până la data de 21.06.2025.
Graficul de execuție trebuie actualizat
Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a preluat în februarie 2025 contractul de completare/revizuire a Studiului de Fezabilitate și realizarea Proiectului Tehnic pentru Autostrada A3 Ploiești – Brașov. Contractul, transferat de la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), are o valoare de 46,5 milioane lei (fără TVA) și include:
- Revizuirea/completarea Studiului de Fezabilitate (cu termen de finalizare aprilie 2025)
- Realizarea Proiectului pentru Autorizarea Executării Lucrărilor de Construire -PAC (termen 6 luni)
- Elaborarea Proiectului Tehnic de Execuție -PTE (cu termen 6 luni)
„Am început o analiză a documentației pe care am preluat-o și am solicitat proiectantului, Consitrans S.R.L., o actualizare a graficului de realizare a acestui proiect pentru a verifica în ce măsură poate fi respectat. Ne propunem să lansăm în licitație sectorul de autostradă Cristian – Codlea din județul Brașov”, a declarat în februarie directorul general al CNIR, Gabriel Budescu.
CNIR și proiectantul Consitrans derulează de la sfârșitul anului trecut contractul pentru finalizarea studiului de fezabilitate al Autostrăzii A13 Brașov – Bacău, iar cu ocazia preluării celui de-al doilea contract, proiectantul a subliniat în februarie: „Consitrans va continua buna colaborare pentru a găsi soluțiile optime de continuare a proiectării pentru Autostrada Ploiești – Brașov și asigură Beneficiarul și publicul că va preda o documentație de calitate”.