Un moment semnificativ pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din județul Brașov a fost marcat prin aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru Autostrada Brașov – Făgăraș. Investiția se ridică la 9,35 miliarde de lei, dintre care 7,94 miliarde de lei sunt destinate lucrărilor de construcții și montaj.
Noua autostradă va avea o lungime de 49,75 kilometri și o lățime a platformei de 26 metri, cu câte două benzi de circulație pe fiecare sens. Proiectul preconizează o durată de execuție de 36 luni.
Proiectul se va desfășura în totalitate pe teritoriul județului Brașov, având ca traseu unitățile administrativ-teritoriale Codlea, Dumbrăvița, Șercaia, Șinca și Mândra. Traseul a fost definit printr-o analiză multicriterială și este împărțit în două tronsoane:
Tronsonul 1: km -0+458 – km 20+830
Tronsonul 2: km 20+830 – km 49+286
Pentru fiecare tronson, este prevăzută o descărcare temporară conectată la DN1 printr-un sens giratoriu. La finalul tronsonului 2, autostrada se va racorda la Autostrada Sibiu – Făgăraș, facilitând astfel legătura cu DN1 printr-un nod rutier inclus în proiectul sectorului Sibiu – Făgăraș.








