Administrația Națională de Meteorologie a anunțat o serie de avertizări meteo care vor afecta județul Brașov în următoarele două zile. Avertizările sunt valabile de mâine, 2 octombrie, de la ora 10:00, până pe 4 octombrie, ora 20:00.
Fenomenele meteorologice vizate includ o răcire semnificativă a vremii, ploi abundente și intensificări ale vântului, precum și ninsori viscolite la altitudini de peste 1500 de metri.
În această perioadă, temperaturile din țară vor varia între 7 și 17 grade Celsius în timpul zilei, iar noaptea se vor înregistra minime între 0 și 10 grade, cu valori mai scăzute în estul Transilvaniei.
Începând cu dimineața zilei de joi, ploile vor fi extinse treptat în întreaga țară, acumulându-se cantități semnificative de apă, între 25 și 50 l/mp, iar în regiunile sudice chiar peste 70-90 l/mp.
La munte, vor fi precipitații mixte, iar la altitudini de peste 1500 de metri se va semnala ninsoare temporară, cu formarea unui strat de zăpadă.
Vântul va avea intensificări temporare în sud și est, precum și la munte, cu viteze medii de 45-55 km/h, iar în zonele din Muntenia și Dobrogea se pot înregistra rafale de peste 60-70 km/h.