În urma unei ședințe recente a Consiliului Local Brașov, un locuitor din cartierul Bartolomeu a solicitat oprirea antenei de telefonie 5G din zona rezidențială Avantgarden. Consilierul local independent, dr. Dan Grigorescu, s-a implicat activ în această problemă, realizând o verificare amănunțită a situației.
„Am primit o interpelare din partea Asociației de proprietari Bloc Panoramic 7, care reitera solicitarea din luna martie 2024, referitoare la mutarea antenei la o distanță și o înălțime de siguranță față de blocurile de locuințe, locul de joacă pentru copii și spațiile comerciale din apropiere. Antena a fost instalată cu 15 luni în urmă (1 martie 2024) pe un totem publicitar din incinta Complexului Comercial «La Strada», situat pe strada Egretei nr. 1 din Cartierul Avantgarden, Brașov. Această locație prezintă riscuri dovedite științific pentru sănătatea cetățenilor din zonă, având în vedere radiația radio-magnetică constant emisă de antene, care poate avea efecte nocive, în special asupra copiilor și tinerilor în dezvoltare. În calitate de medic și consilier local, consider că această problemă necesită o atenție deosebită și am decis să mă deplasez la fața locului”, a declarat Grigorescu.
Potrivit spuselor lui Grigorescu, antena este amplasată pe un totem publicitar, la doar câțiva metri deasupra solului, în apropierea unor blocuri de locuințe, a unor unități comerciale și a unui loc de joacă pentru copii. „Existența și riscurile asociate antenei nu sunt semnalizate nicăieri, nici pe totem, nici în zonă. De asemenea, antena GSM este acoperită cu un material opac, ceea ce face ca majoritatea cetățenilor din zonă să nu fie conștienți de prezența acestei instalații”, a adăugat el.
În plus, Grigorescu a verificat legalitatea instalării și funcționării antenei GSM: „Surpriză. Antena nu este inclusă în autorizația aferentă totemului, așa cum a fost aprobată de Primăria Brașov! Așadar, după ce a fost montată ilegal, antena funcționează în continuare fără autorizație. Este extrem de grav că, timp de 15 luni, această instalație a emis o cantitate considerabilă de radiații magnetice, la care au fost expuși, fără control sau măsurare, toți brașovenii care au trecut pe lângă antenă.”
El a subliniat că antena trebuie dezafectată imediat.
Anul trecut, au existat numeroase petiții referitoare la instalarea acestei antene, însă procesul de instalare a continuat fără obstacole.