Alternativa la DN1 va începe dinspre Valea Doftanei

Consiliul Județean Prahova a predat amplasamentul pentru modernizarea DJ 102I, un proiect esențial ce leagă Valea Doftanei de Brașov, cu o investiție de peste 642 milioane lei și o durată de implementare de trei ani.

Alternativa la DN1 va începe dinspre Valea Doftanei
Foto: Kindel Media

Alternativa la DN1 va începe dinspre Valea Doftanei

Liliana Jighira, 10 mai 2025

Consiliul Judeţean Prahova anunţă că a finalizat protocolul de predare a amplasamentului pentru modernizarea DJ 102I, drumul ce leagă Valea Doftanei de Braşov. Compania Naţională de Investiţii (CNI) este acum în măsură să emită ordinul de începere a lucrărilor. Investiţia, estimată la 642.051.329,56 lei, are o durată de implementare estimată la trei ani.

„Consiliul Judeţean Prahova a finalizat protocolul de predare a amplasamentului, în suprafaţă de 257.959 mp, identificat conform Cărţii Funciare nr. 27949, către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, prin intermediul Companiei Naţionale de Investiţii „CNI” SA, pentru realizarea proiectului de investiţii „Reabilitare şi modernizare DJ 102I, Valea Doftanei, judeţul Prahova – Brădet, judeţul Braşov”. Consiliul Judeţean Prahova, în calitate de beneficiar, a parcurs toate etapele procedurale necesare, astfel încât CNI poate emite ordinul de începere a lucrărilor”, informează CJ Prahova.

Modernizarea vizează un tronson de 13,30 km al drumului judeţean DJ 102I, între km 37+620 şi km 50+924. Traseul se desfăşoară de la limita comunei Valea Doftanei până la graniţa cu judeţul Braşov, traversând localităţile Doftana, Seciuri, Teşila şi Trăisteni, într-o zonă de relief montan.

Distribuie: Facebook WhatsApp X

Curs valutar

1 CHF5.7280 lei

1 EUR5.3414 lei

1 GBP6.3029 lei

1 USD4.7612 lei

Curs BNR valabil 9 octombrie 2026